Hello This is how most conversations start today. And this is only the beginning. After a while the flow of emoticons and smiley faces, together with witty gifts, cover a vast array of emotional clues we are trying to provide to the other screen…pardon, person. We see this very often at today’s teenagers. Glued almost permanently to their phones, they hang out and sometimes text each other while standing at the same table. Communication, as we used to know it, is fading away. #onlineisbetter is taking the new leading role. Why people were so taken away by the digital interaction, is it something in the old way of communicating that it was missing and technology provides it? Or is it in fact something being taken and not given by this form of talking to one another?
Let’s assume two theories about this phenomena: a symbiotic one and a parasitic one. Symbiosis is a beautiful process. It’s about collaboration, mutual benefits and an overall growth of both parts involved. We’ve seen many successful examples in nature and it never ceases to amaze us how diverse and interesting these relationships can be. If plants can do it, we should be flying through this. Our phone, our computers, our intelligent devices should supply us with the right amount of tools in order to facilitate us a better and happier life. To help us communicate better, to add value to the time we spend being intertwined with tech life and to put a smile on our face. After prolonged exposure to this symbiotic connection, we should feel more alive, more energetic and with an improved sense of being. Is it so? Do people feel like this after spending hours stuck inside a phone or a computer screen trying to mimic their feelings to the other person? After you log off , do you feel better? Emotionally satisfied and happy? If it is so, then technology must be the right pill for you. Even if in high doses, you still feel you have meaningful things with those on the other side of the screen, the process is working out great. Keep it. Nobody would want to lose such an important connection with the technology, especially when there are people all around you doing the same thing. Connecting. Wink.
A parasitic relationship is destructive. For one or both of the parts implicated. One partner sucks the other dry of energy, nutrients, benefits, while the other one is always giving, slowly reaching out to the bottom of the bag, until nothing of them is left. The parasite prevails and thrives, ready to start the quest for the next victim. There is nothing good coming out for the host from this interaction, only fairy dust in the eyes which act like a blindfold until the parasite can take control. A cycle of life ends while the other grows bigger and better. Survival of the fittest or the death of the naive? Either way, you can’t easily shake off a parasite and get back to normal after that. Examples in the natural world and in human medicine show how difficult it is. If technology is a parasite, how does it affect us? I believe that the biggest parasitic impact of technology is that it changes the way we think we should communicate. It shifts the wheels of the whole process by throwing the communication in a whirlpool of emoticons, texts, images, links, hashtags, filters, until it’s a total mess. A pretty mess. Something with a different form, almost prettier. But the trick is that it makes you comfortable. A lazy mess sending the pretty package to the other lazy mess stuck in the screen. Almost addicted to the rush, people can’t get enough of it. There are so many possibilities, so many people easy to reach out online, so easy to send hearts and hugs and puppy eyes. While they send it to you, they already think about how to send it to others in the list as well. A whole freakin’ community! Who would have thought that the virtual world is so exciting? Too bad you can’t build your family life in it, just like in The Sims. It would be just exquisite.
The consequences of this parasitic relationship are being felt only after the screens shut down. Withdrawal from all the pretty life you and others seem to have online is painful. You go back into the normality of your mundane life after you snatched 10 selfies in the bathroom and everyone approved them with You are absently present in your life. Although you’re capable to put down the phone, the laptop and actually meet the person and have a genuine conversation about anything but stupid stuff, you choose not to. Sometimes you take your phone and scroll down while you are in a face to face meeting. It’s just more fun. That is the great “merit” of technology: it makes you believe you are present everywhere, when in fact your absence is getting bigger and bigger. Mentally, emotionally, physically.
So how can we deal with technology in a way that doesn’t alienate us , in a way that keeps our humanity? First of all, think of it as a simple strategy to reach out. It is good you can reach out to other people and find different personalities, but never forget the importance of old school traditional human interaction. We are very much socially structured in a way that too much of technology will eat us alive and too less will make us outcasts. A balance is necessary and very important for the well being of our mind, soul and spirit. Before thinking about sending emoticons and gifts, remember how many doors and hearts were opened in the world with a simple smile, a hug and a good talk.
ROMANIAN
„Bună :)”. Așa încep majoritatea conversațiilor astăzi. Și acesta este doar începutul. După un timp, fluxul de emoticoane și fețe zâmbitoare, însoțite de GIF-uri ingenioase, acoperă o gamă largă de indicii emoționale pe care încercăm să le transmitem către celălalt ecran… pardon, către cealaltă persoană. Observăm acest lucru foarte des la adolescenții de astăzi. Lipiți aproape permanent de telefoanele lor, aceștia își petrec timpul împreună și, uneori, își trimit mesaje chiar și atunci când stau la aceeași masă. Comunicarea, așa cum o știam odinioară, dispare treptat. #onlineisbetter preia rolul principal. De ce au fost oamenii atât de captivați de interacțiunea digitală? Oare exista ceva ce lipsea vechiului mod de a comunica, iar tehnologia oferă acum acel lucru? Sau, dimpotrivă, această formă de a interacționa ne ia ceva, în loc să ne ofere?
Să luăm în considerare două teorii despre acest fenomen: una simbiotică și una parazitară. Simbioza este un proces frumos. Ea presupune colaborare, beneficii reciproce și o evoluție a ambelor părți implicate. Am întâlnit multe exemple reușite în natură și nu încetează niciodată să ne uimească diversitatea și complexitatea acestor relații. Dacă plantele pot face asta, noi ar trebui să ne descurcăm de minune. Telefoanele, computerele și dispozitivele noastre inteligente ar trebui să ne pună la dispoziție instrumentele necesare pentru a ne asigura o viață mai bună și mai fericită – să ne ajute să comunicăm mai eficient, să adauge valoare timpului pe care îl petrecem integrați în lumea tehnologiei și să ne aducă zâmbetul pe buze. După o expunere prelungită la această conexiune simbiotică, ar trebui să ne simțim mai vii, mai energici și cu o stare de bine îmbunătățită. Oare așa stau lucrurile? Se simt oamenii astfel după ce petrec ore întregi „blocați” în ecranul unui telefon sau al unui computer, încercând să-și exprime emoțiile față de celălalt? După ce te deconectezi, te simți mai bine? Emoțional împlinit și fericit? Dacă da, atunci tehnologia este, probabil, soluția potrivită pentru tine. Dacă, chiar și în doze mari, simți că ai parte de interacțiuni semnificative cu cei de de cealaltă parte a ecranului, înseamnă că procesul funcționează de minune. Continuă așa! Nimeni nu și-ar dori să piardă o astfel de conexiune importantă cu tehnologia, mai ales când, în jurul tău, sunt oameni care fac același lucru. Se conectează. 😉
O relație parazitară este distructivă – fie pentru una, fie pentru ambele părți implicate. Un partener îl seacă pe celălalt de energie, nutrienți și avantaje, în timp ce celălalt oferă neîncetat, ajungând treptat la capătul resurselor, până când nu mai rămâne nimic din el. Parazitul prosperă și se dezvoltă, gata să pornească în căutarea următoarei victime. Gazda nu are nimic de câștigat din această interacțiune; totul este doar praf în ochi – o iluzie care funcționează ca o legătură, împiedicând gazda să vadă realitatea până când parazitul preia controlul. Un ciclu de viață se stinge, în timp ce celălalt înflorește. Este vorba despre supraviețuirea celui mai adaptat sau despre moartea naivului? Oricum ar fi, nu poți scăpa ușor de un parazit pentru a reveni la normal. Exemplele din natură și din medicină demonstrează cât de dificil este acest lucru. Dacă tehnologia ar fi un parazit, cum ne-ar afecta? Consider că cel mai mare impact parazitar al tehnologiei constă în faptul că ne schimbă percepția despre cum ar trebui să comunicăm. Ea dă peste cap întregul proces, aruncând comunicarea într-un vârtej de emoticoane, mesaje text, imagini, linkuri, hashtaguri și filtre, până când totul devine un haos total. Un haos… drăguț. Ceva ce capătă o formă diferită, poate chiar mai estetică. Însă capcana este că te face să te simți confortabil. Un haos comod, care trimite un ambalaj drăguț către un alt haos comod, captiv în spatele ecranului. Oamenii devin aproape dependenți de această stimulare și nu se mai pot sătura. Există atât de multe posibilități, atâția oameni ușor de contactat online; e atât de simplu să trimiți inimioare, îmbrățișări și priviri duioase. Iar în timp ce îți trimit ție aceste lucruri, se gândesc deja cum să le transmită și altora de pe lista lor. O întreagă comunitate, la naiba! Cine ar fi crezut că lumea virtuală este atât de incitantă? Păcat doar că nu îți poți construi viața de familie acolo, ca în jocul „The Sims”. Ar fi absolut minunat.
Consecințele acestei relații parazitare se resimt abia după ce ecranele se sting. Desprinderea de acea viață idilică pe care tu – și alții – păreți să o aveți în mediul online este dureroasă. Te întorci la normalitatea unei vieți banale, după ce ai făcut zece selfie-uri în baie, apreciate de ceilalți… Ești prezent în propria viață doar cu numele. Deși ai putea să lași deoparte telefonul sau laptopul, să interacționezi cu adevărat cu o persoană și să porți o conversație autentică – despre orice altceva în afară de banalități –, alegi să nu o faci. Uneori, chiar și în timpul unei întâlniri față în față, îți verifici telefonul și derulezi paginile pe ecran. E pur și simplu mai distractiv. Acesta este marele „merit” al tehnologiei: te face să crezi că ești prezent peste tot, când, în realitate, absența ta devine tot mai profundă. Mental, emoțional, fizic.
Așadar, cum putem gestiona tehnologia astfel încât să nu ne înstrăineze, păstrându-ne, în același timp, umanitatea? În primul rând, privește-o doar ca pe un instrument prin care poți intra în contact cu ceilalți. Este un lucru bun că poți comunica cu oameni noi și poți descoperi personalități diverse, dar nu uita niciodată cât de importantă este interacțiunea umană tradițională, „de modă veche”. Suntem structurați social într-un mod în care un exces de tehnologie ne-ar putea devora, în timp ce o lipsă totală a acesteia ne-ar putea transforma în paria. Este esențial să găsim un echilibru, vital pentru bunăstarea minții, a sufletului și a spiritului nostru. Înainte de a te gândi să trimiți emoticoane sau cadouri virtuale, amintește-ți câte uși și câte inimi au fost deschise în lume printr-un simplu zâmbet, o îmbrățișare și o conversație sinceră.
